La Sculeni, a fost văzut Yeti, plimbându-se pe străzi

Primarul comunei Sculeni, Vasile Casian, a urmat exemplul primarului de Ungheni, Alexandru Ambros, apoi al preşedintelui raionului, Iurie Toma, şi şi-a procurat maşină nouă – o Skoda Yeti de toată frumuseţea. Primăria Sculeni are deja în gestiune autoturismul, produs în anul 2012 şi procurat la licitaţia care a avut loc pe 16 iulie. Potrivit primarului, achiziţia a costat 200 de mii de lei, bani alocaţi din soldul disponibil, iar necesitatea procurării o explică prin faptul că la automobilul pe care îl aveau în dotare, VAZ 21046, era defectat motorul,  deseori fiind nevoit să folosească automobilul propriu.

Acum, cu o unitate de transport de nouă generaţie, Vasile Casian se simte sigur, comfortabil, iar modelul a fost ales din principiul funcţionalităţii: „Skoda Yeti este construită după conceptul german, totodată este adaptată drumurilor noastre şi este economă, are aer condiţionat şi mă simt sigur la volanul ei. Am ales modelul atent, între cel cumpărat, Skoda Octavia, şi Nissan Qashqai”.

Pe un site de vânzări on-line a automobilelor, Skoda Yeti este descrisă astfel: „Pe şosea sau în teren, obstacolele reprezintă pentru Yeti, în primul rând, o schimbare binevenită. Astfel, nu este nicio problemă dacă îi mai puneţi câte o piedică în drum. Skoda Yeti este acasă acolo unde vă duce drumul. Linia sa distinctă va atrage atenţia. Aşadar, nu-l lăsaţi să stea prea mult în garaj”.

Primarul accentuează că intenţia procurării unui automobil nou datează încă din primul său mandat, doar că atunci a fost amânată din anumite motive. Totodată chestiunea a fost analizată şi de consilierii comunali, care, din spusele lui Casian, au votat unanim: „Dacă se votează, nu e pentru mine sau pentru alţi funcţionari, ci pentru întreaga comunitate. Consilierii au votat unanim pentru alocarea surselor financiare privind procurarea automobilului, pentru că nu se mai putea de cheltuit bani în zadar la reparaţia unei maşini vechi”. Interlocutorul mai spune că automobilul vechi va fi reparat şi folosit pentru necesităţile interne ale comunei, iar cel nou va fi păstrat pentru deplasări pe drumuri mai bune.

La moment este cea mai nouă, funcţională şi cea mai scumpă maşină, aflată în gestiunea unei primării rurale din raionul Ungheni.

Sursa: http://unghiul.info/

Anunțuri

Un gând despre &8222;La Sculeni, a fost văzut Yeti, plimbându-se pe străzi&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s