Luptă pentru farmacia din Sculeni

spital sculeniFarmacia din incinta Centrului de Sănătate (CS) Sculeni a devenit motiv de dispută. Locuitorii din comună, în scrisoarea lor către redacţie, spun că…

nu sunt la curent cu toate câte se întâmplă aici şi până la urmă nu îi interesează cine le va vinde medicamente. Ei ar dori să cunoască dacă nu cumva vor trebui să se deplaseze tocmai până la Ungheni ca să cumpere nişte pastile pentru dureri de cap sau de inimă.
Potrivit lui Grigore Popa, directorul CS, de când centrul a trecut la autonomie treburile, în totalitate, s-au schimbat, urmau să încheie contract de locaţiune cu Centrul Medicilor de Familie Ungheni (CMF), care de mai mulţi ani gestionează farmacia din localul respectiv. „CMF ocupă o suprafaţă de 71 m.p şi cât am fost în subordinea lor, nu trebuiau să achite  nimic. Nici acum nu solicităm să plătească pentru arendă, însă cel puţin să-şi asume cheltuielile pentru energie electrică, telefon, cărbune”, spune Popa. Între timp, precum afirmă dânsul, CMF nu a dorit să semneze contractul respectiv, dar farmacia a continuat să activeze.
Pe parcurs a apărut un alt agent economic interesat să desfăşoare activitate farmaceutică în localul în cauză –  SRL „Ramicris”. „Dat fiind faptul că a depus o cerere la Consiliul de administraţie şi a fost  acceptată, noi am semnat contractul. Cred că atunci nu trebuia să facem pasul respectiv, probabil că şi experienţa în domeniul administrării a lipsit”, explică Grigore Popa.
Alexandru Crăciun, director SRL „Ramicris”, spune că au pregătit tot setul de documente pentru a desfăşura activitatea economică în localul din Sculeni, contractul a intrat în vigoare la 1 februarie curent: „E o situaţie neplăcută. Avem dreptul să activăm, dar aşa şi nu putem să ajungem în incinta farmaciei, pentru că CMF nu doreşte să elibereze localul. Conform regulamentului care, de fapt, e provizoriu, CMF are cu totul altă destinaţie – să se ocupe de sănătatea populaţiei, dar nu de business. Nu am dorit să fie create atâtea probleme”.
Şi într-adevăr, responsabilii din cadrul CMF s-au adresat cu o cerere către procuratură. Eduard Florea, procurorul raionului, spune că chestiunea respectivă poate fi soluţionată doar în judecată, or, conducerea CS Sculeni este în drept să decidă cu cine semnează contractul. Pe de altă parte, preşedintele raionului, Iurie Toma, consideră că o instituţie care se află la autogestiune ar trebui să ia în considerare şi partea financiară. Şi Grigore Popa zice că suma pe care ar putea să o achite anual un agent economic pentru arendă atinge circa 10 mii de lei.
Săptămâna trecută, o comisie constituită din consilieri raionali, inclusiv şi deputatul din Parlamentul R. Moldova, Angel Agachi a fost în vizită la Sculeni, a analizat starea de lucruri şi a ajuns la concluzia că toată procedura trebuie să fie luată de la început, iar chestiunea respectivă urmează să fie pusă în discuţie la următoarea şedinţă a Consiliului Raional.
Am încercat să facem legătura şi cu directorul CMF Ungheni, Lilia Scurtu, însă în anticameră au comunicat că s-ar fi aflat la cursuri de calificare în Chişinău.

Sursa: unghiul.info