Pogromul antievreiesc de la Sculeni // Viața din dosare

La momentul actual, în sat mai trăiește doar un singur evreu

Este cunoscută suferința poporului evreiesc în cel de-Al Doilea Război Mondial, când milioane de oameni au fost exterminate în lagăre naziste. Însă necazurile acestui popor nu s-au terminat odată cu căderea Berlinului. Și în URSS, la hotarul anilor patruzeci şi cincizeci ai secolului trecut, antisemitismul a fost deseori ridicat la nivel de politică de stat.

În cele ce urmează, vom elucida cu documente de epocă pogromul antievreiesc de la Sculeni, Ungheni (pe atunci reședință de raion), comis de puterea sovietică în 1949. La ordinul unor conducători raionali, în doar câteva zile, peste 300 de morminte din cimitirul evreiesc au fost făcute una cu pământul. Menționăm că e vorba de locul înmormântării evreilor din sat care, după retragerea armatei sovietice în 1941, n-a fost atins nici chiar de trupele germane…

Din pietre funerare evreiești, comuniștii construiau mori

Notăm mai întâi că toate documentele citate sau reproduse în continuare se păstrează în arhivele R. Moldova timp de câteva decenii sub parafa „SECRET de stat”.

În martie 1949, președintele Comitetului executiv raional Sculeni, Evstratiev, a permis colhozului „Lenin” din Cioropcanii Noi să folosescă monumentele și pietrele funerare din cimitirul evreiesc la construcția unei mori în sat. În scurt timp, conducătorul acestei gospodării colective, Krasnikov, a organizat devastarea completă a cimitirului, transportând acasă însemnele de piatră a peste trei sute de morminte evreiești.

Evreii din sat au sărit în apărarea cimitirului, implorându-i pe devastatori să înceteze acţiunile criminale, însă cerberii comunişti i-au bătut fără milă. Comunitatea sătească a sesizat autoritățile, a reacționat doar ziarul raional „Octombrie”, care, la 23 martie același an, a reexpediat adresarea cetățeanului Roitștein din Sculeni pe adresa executivului raional. Oricum, lucrurile nu s-au mișcat din loc și doar la 4 aprilie 1949 procurorul raionului, Evstratiev (tizul presedintelui raional), l-a anunţat pe procurorul RSSM, S. Kolesnic, printr-o notă informativă secretă.

După expunerea subiectului, funcționarul notează că „la Procuratura raionului au fost depuse mai multe reclamații privind pogromul antievreiesc, în care se conțin solicitări de pedepsire a celor vinovați și de a-i obliga să restabilească cimitirul evreiesc.”

Tot aici, procurorul raional subliniază că „președintele colhozului „Lenin”, tov. Krasnikov, este un comunist trimis de Comitetul central al partidului bolșevic pentru consolidarea organizațiilor (de partid) sătești. E un om de o profundă inițiativă, care a făcut destul de multe pentru consolidarea organizațională a colhozului. Tocmai de aceea, Comitetul raional de partid intenționează să mușamalizeze cazul și nici măcar n-a discutat cele întâmplate în vreo ședință. Cu atât mai mult, nu vrea să-și dea consimțământul de a-l trage pe Krasnikov la răspundere. Consider însă că asemenea acțiuni nu pot fi tolerate”.

Procurorii, în așteptarea ordinului de partid

Peste trei zile, procurorul RSSM, S. Kolesnik, expediază o altă notă secretă pe numele secretarului CC al PCM(b), N. Koval, care, între altele, informează: „La 23-24 martie a.c., președintele colhozului „Lenin” din Cioropcanii Noi, tov. Krasnikov, cu aprobarea orală a președintelui executivului raional Sculeni, tov. Evstratiev (care însă neagă categoric), a dispus să fie demolate toate monumentele și pietrele de mormânt din cimitirul evreiesc și să fie transportate în colhoz cu 47 de căruțe, pentru a construi o moară.

Astfel, peste 300 de pietre și monumente funerare din cimitirul evreiesc din Sculeni au fost distruse și cărate în colhozul din Cioropcanii Noi. Cimitirul acum arată în întregime ca după un pogrom. Populația evreiască din Sculeni este profund revoltată de distrugerea cimitirului. Se aud mai multe voci precum că „puterea sovietică ar trebui să ne apere pe noi de pogromuri, dar uite că pogromurile au loc chiar în Țara Sovietică” și alte afirmații de felul acesta.

Președintele colhozului, tov. Krasnikov, este membru al PCUS(b). Faptul că acest comunist a distrus cimitirul evreiesc de la Sculeni este cunoscut Comitetului raional de partid, însă nimeni n-a mișcat un deget până în prezent. Vă informez așteptând o reacție corespunzătoare.”

Vinovați au fost găsiți… căruțașii

Pe 18 aprilie 1949, secretarul comitetului raional de partid (bolșevik) Sculeni, Sitcenko, a fost chemat la comitetul central al partidului (bolșevik) pentru explicații. Acesta aduce cu el o notă explicativă de trei pagini, scrisă sub aceeași parafă „secret”. El îi informează pe conducătorii comitetului central de partid că, drept pedeapsă, „lui Evstratiev i-a fost indicat tovărășește să tărăgăneze elucidările în acest caz”, iar Krasnikov s-a ales cu „mustrare aspră de partid, deoarece nu le-a explicat oamenilor care pietre funerare evreiești au trebuit atinse”.

Credincios solidarității nomenclaturiste, secretarul mai scrie că vinovați însă ar fi… „căruțașii și locuitorii din sat care au distrus cimitirul evreiesc”. Anume aceștia au comis crima și trebuie trași la răspundere penală, mai conchide el.

Comentariul primarului din Sculeni

 Satul Sculeni, astăzi în raionul Ungheni, este situat la o distanță de 24 km nord de centrul raional, incluzând punctul de trecere a frontierei la Prut. La 1 ianuarie 1997, la Sculeni au fost înregistraţi 2.525 de locuitori.

După cum ne-a informat cu generozitate primarul satului, Vasile Casian, până la ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică în 1940, satul avea circa 8.000 de locuitori, dintre care jumătate erau de naționalitate evreiască. În sat se înălțau patru sinagogi și tot atâtea lăcașe creștine. Cu timpul, evreii au plecat sub diverse motive, astfel, la momentul actual, în sat mai trăiește doar un singur evreu, Leo Dobriș, în vârstă de 70 de ani, căsătorit cu o basarabeancă.

Despre lichidarea cimitirului evreiesc prin devastarea din 1949, în sat nu se ştie nimic, deoarece pogromul a fost secretizat și nu s-au permis discuții la acest subiect. Se ştie însă că prin 1977, terenul fostului cimitir evreiesc din Sculeni a fost atribuit stației de reparare a mașinilor și utilajului agricol din localitate.

Nota autorului:

Dispunem și de alte materiale factologice despre pogromul antisemit de la Sculeni, pe care am putea să le punem la dispoziția persoanelor interesate.

George MĂRZENCU

Anunțuri

La Sculeni, a fost văzut Yeti, plimbându-se pe străzi

Primarul comunei Sculeni, Vasile Casian, a urmat exemplul primarului de Ungheni, Alexandru Ambros, apoi al preşedintelui raionului, Iurie Toma, şi şi-a procurat maşină nouă – o Skoda Yeti de toată frumuseţea. Primăria Sculeni are deja în gestiune autoturismul, produs în anul 2012 şi procurat la licitaţia care a avut loc pe 16 iulie. Potrivit primarului, achiziţia a costat 200 de mii de lei, bani alocaţi din soldul disponibil, iar necesitatea procurării o explică prin faptul că la automobilul pe care îl aveau în dotare, VAZ 21046, era defectat motorul,  deseori fiind nevoit să folosească automobilul propriu.

Acum, cu o unitate de transport de nouă generaţie, Vasile Casian se simte sigur, comfortabil, iar modelul a fost ales din principiul funcţionalităţii: „Skoda Yeti este construită după conceptul german, totodată este adaptată drumurilor noastre şi este economă, are aer condiţionat şi mă simt sigur la volanul ei. Am ales modelul atent, între cel cumpărat, Skoda Octavia, şi Nissan Qashqai”.

Pe un site de vânzări on-line a automobilelor, Skoda Yeti este descrisă astfel: „Pe şosea sau în teren, obstacolele reprezintă pentru Yeti, în primul rând, o schimbare binevenită. Astfel, nu este nicio problemă dacă îi mai puneţi câte o piedică în drum. Skoda Yeti este acasă acolo unde vă duce drumul. Linia sa distinctă va atrage atenţia. Aşadar, nu-l lăsaţi să stea prea mult în garaj”.

Primarul accentuează că intenţia procurării unui automobil nou datează încă din primul său mandat, doar că atunci a fost amânată din anumite motive. Totodată chestiunea a fost analizată şi de consilierii comunali, care, din spusele lui Casian, au votat unanim: „Dacă se votează, nu e pentru mine sau pentru alţi funcţionari, ci pentru întreaga comunitate. Consilierii au votat unanim pentru alocarea surselor financiare privind procurarea automobilului, pentru că nu se mai putea de cheltuit bani în zadar la reparaţia unei maşini vechi”. Interlocutorul mai spune că automobilul vechi va fi reparat şi folosit pentru necesităţile interne ale comunei, iar cel nou va fi păstrat pentru deplasări pe drumuri mai bune.

La moment este cea mai nouă, funcţională şi cea mai scumpă maşină, aflată în gestiunea unei primării rurale din raionul Ungheni.

Sursa: http://unghiul.info/

Sculeni. De aici doar un kilometru desparte Republica Moldova de Uniunea Europeană

 ”În sat numai copiii nu fac comerţ”
La 25 de kilometri de ora­şul Ungheni un indicator ara­tă: Sculeni. De aici doar un kilometru desparte Republica Moldova de Uniunea Europeană.
În faţa pieţei comerciale din centrul Sculeniului – mul­tă lume. Toţi au treabă. Unii vînd, alţii cumpără. Ceilalţi mai pun lumea la cale. De cînd România a aderat la Uniunea Europeană, întregul sat a devenit un centru co­-mer­cial. «La noi numai copiii nu fac comerţ.
În rest, toţi vînd, cumpără, iar vînd», spu­ne Vasile Casian, prima­rul de Sculeni. Pentru că majoritatea sătenilor se ocupă cu comerţul, agricultura sa­-tu­lui a rămas neglijată. «Nimeni nu vrea să lucreze la pămînt. De ce? Fiindcă este mult mai uşor şi mai profitabil să comercializezi decît să ai grijă de un teren agricol», adaugă primarul.
La intersecţia care duce spre vama Sculeni sînt şase magazine. În toate, rafturile sînt pline de ţigări şi băuturi alcoolice. «Aici este punctul de atracţie al românilor. Vin în fiecare zi şi cumpără din aceste magazine ţigări şi ra­chiu, după care pleacă îna­poi», spune primarul.
De cînd România a deve­nit membru al UE, în Sculeni a crescut nu doar nivelul co­merţului, dar şi preţurile la imobile. “În aproape doi ani, costul unei case de aici s-a majorat aproape de trei ori. Dacă pînă la aderarea Ro­mâ­niei la Uniunea Europea­nă, o casă la Sculeni costa 5 mii de dolari SUA, acum aceasta ajunge pînă la 13 mii de dolari”, spune Vasile Casian.
“Vrem şi noi în România”
În faţa vamei aşteaptă cî­te­va maşini să treacă frontie­ra şi să intre în Uniunea Eu­­ro­peană. Nicolae Gorincioi, responsabil de tură, spune că cetăţenii români nu se prea reţin în Moldova: «Care vine să bea o cafea, care să cumpere cîte ceva, care pe la rude. Chiar azi, un automobil a trecut deja de vreo trei ori. Lor nu li se impune nici o restricţie de trecere. Pot circula măcar şi de o su­tă de ori pe zi».
În timp ce aceştia vin fără dificultate în Republica Mol­do­va, cetăţenii moldoveni se ciocnesc cu un şir de restric­ţii. “Am vrea şi noi să plecăm în România, dar e cam greu. Trebuie să te duci la Chi­şi­nău şi să stai în rînd la Amba­sada României pentru vi­ză”, se plînge Valentina, un comerciant local.
Nea Artur este unul dintre cei mai vechi locuitori ai sa­-tului. S-a născut aici, dar a stat mult timp în România. «Înainte plecam ori de cîte ori doream în România. Avem rude acolo. Nu era săp­tămî­nă să nu merg. Da’ acum? Stau şi mă uit la ma­şinile astea frumoase şi îmi pare că sînt în România», spu­ne moşul, după care con­tinuă: «Am auzit la televizor că o să putem trece în România fără probleme, şi iaca nu ştiu ce s-a întîmplat că au uitat».
Peste un an şi tot fără permise de trecere
A trecut mai bine de un an de la aderarea României la Uniunea Europeană. Şi tot cu un an în urmă, Parlamentul European a adoptat un act legislativ în care se spu­ne că toţi cetăţenii care locu­­-iesc de-o parte şi de alta a hotarelor externe ale Uniunii Europene de cel puţin un an de zile vor beneficia de un permis special de trecere a frontierei în statul vecin. Asta înseamnă că toţi cei 2816 locuitori ai satului Sculeni ar trebui să deţină aceste permise speciale şi să plece cînd doresc în România. În realitate, sculenenii, la fel ca toţi ceilalţi cetăţeni moldo­veni care îşi au reşedinţa la cel mult 30 km de frontiera cu România, nu deţin aceste permise. Mai mult: o mare par­te dintre ei nici nu au au­zit despre aceasta.
De ce încă nu s-au eliberat permisele?
Potrivit lui Sergiu Buşcă­neanu, coordonator de programe la Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT), Republica Moldo­va trebuie să încheie un acord cu România privind traficul local de frontieră, pentru ca cetăţenii moldo­veni să poată beneficia de ti­pul de permis «viza L». «Uni­­u­nea Europeană permite încheierea unor astfel de acorduri între părţile interesate. Tergiversarea semnării unui asemenea acord între Moldova şi România este tri­butul care se plăteşte pentru relaţiile proaste din ultima vre­me între cele două sta­te», este de părere Buşcă­neanu. Aceeaşi sursă mai spune că problema ar putea fi soluţionată simplu, în baza unui demers care ar trebui făcut de Chişinău pe lîngă autorităţile române în interesul cetăţenilor moldoveni.
Eugen Revenco, director de programe în cadrul Asociaţiei pentru politica externă între R.Moldova şi România, crede că «acest acord aşa şi nu a fost semnat, pentru că nu a existat o deschidere din partea Bucureştiului, mai mult din cauza relaţiilor încordate dintre aceste două state».
În Republica Moldova exis­tă peste 60 de localităţi care se învecinează cu Uniunea Europeană.

sursa: http://expresul.wordpress.com